Bugetul de stat pentru anul acesta prevede o finanţare de peste 4,5 milioane de lei pentru investiţii în judeţul Buzău, majoritatea amendamentelor fiind aprobate la propunerea mea şi a colegului meu, senatorul Vlad Mircea Pufu.
Mă bucur că toată lumea a înţeles că e nevoie de astfel de proiecte şi în comunele din judeţ, nu doar în marile oraşe.
Aşadar, anul acesta vom avea următoarele investiţii finanţate de la bugetul de stat:
– vom moderniza baza sportivă din #Beceni, investiţie de 120.000 lei;
– vom repara terenul de sport al Şcolii Gimnaziale din comuna #CARosetti, fiind alocată suma de 100.000 lei;
– în comuna #Brădeanu, mai exact în satele Brădeanu şi Smârdan, vor fi făcute investiţii în sistemul de apă şi canalizare de 100.000 lei;
– în comuna #Lopătari vom avea o piaţă comunală modernă, o investiţie de 100.000 lei;
– vor fi achiziţionate utilaje pentru lucrări edilitare în comunele #Chiojdu, #Calvini, #Cochirleanca, #Padina, #Pardoși, #Scutelnici și #Valea Salciei;
– în comuna #Tisău vor fi achiziționate utilaje necesare colectării și transportului în condiții adecvate a deșeurilor menajere reciclabile;
– va fi modernizat Căminul Cultural din comuna #Vadu Pașii.