Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Familiei, un bun prilej pentru a ne aminti de importanța crucială pe care familiile o au în construcția unei societăți moderne.
Partidul Național Liberal susține și încurajează familiile, prin măsuri concrete, menite să acorde un real sprjin acestora:
Pentru a sprijini familiile din România, guvernul Nicolae Ciucă a majorat de două ori alocațiile, în 2022 și în 2023. De asemenea, prin PNRR, vor fi construite peste 100 de noi creșe, unde vor putea fi îngrijți peste 7000 de copii.
15.000 de familii defavorizate cu copii nou-născuți primesc un sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, bani din fonduri europene. Ajutorul se acordă în primele 3 luni de la nașterea copiilor și conține scutece și alte articole vestimentare, produse pentru igienă și medicale.
Parlamentarii PNL au depus mai multe proiecte de lege pentru susținerea familiilor cu copii mici. Printre acestea se numără și majorarea limitelor indemnizației de creștere a copilului, dar și acordarea priorității femeilor însărcinate și părinților la casieriile unităților comerciale, precum și la ghișeele instituțiilor publice.
PNL va continua să elaboreze și să implementeze măsuri pentru creșterea natalității și sprijinul familiilor din România.