Inițiativele consilierilor locali liberali de acordare a unui stimulent financiar pentru sprijinirea familiilor care au primul copil au fost respinse la vot pe bandă rulantă de către majoritățile PSD-iste din consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale din județul Buzău. Reprezentanții Partidului Social Democrat, partid care și-a dorit să existe un Minister al Familiei și un anumit ministru la nivel central, ratează șansa de a demonstra că îi pasă cu adevărat de scăderea natalității în România, mai ales în comunitățile din mediul rural din județul Buzău, grav afectate de acest declin demografic.
Chiar de la lansarea acestei idei de către consilierii locali liberali au apărut situații care de care mai bizare la nivelul comunicării publice, de nepermis chiar și pentru PSD. La Podgoria s-a trecut mult peste limita dezbaterii publice bazate pe argumente reale, iar proiectul a fost luat în bășcălie. S-a trecut direct la atacul la persoană și la viața privată a inițiatorului proiectului, tânărul liberal Adrian Gheorghe. Chiar dacă etica și deontologia profesională a unui cadru didactic spune altceva, primarul Marius Chiru însuși s-a năpustit pe rețelele sociale cu o serie de calomnii și insulte asupra tânărului consilier liberal. Se pare că atacul la persoană face parte din ADN-ul social democraților și a dat randament politic de prea multe ori pentru a fi părăsită atât de ușor, chiar dacă suntem în anul 2023.
O altă situație rușinoasă pentru reprezentanții partidului social democrat din județul Buzău este cea de la Țintești. Acolo, proiectul liberal a fost furat. Ideea consilierilor liberali de a aloca un stimulent financiar în valoare de 1500 lei pentru 35 de copii și nou-născuți, cu care inițial s-au arătat a fi de acord toți consilierii la discuțiile din comisiile de specialitate, a fost transformată într-un proiect de hotărâre care îl are ca inițiator pe primarul PSD, datat înaintea înregistrării inițiativei liberale. Evident, s-a aprobat proiectul PSD.
Și la Rușețu a fost ceva dezordine la ultima ședință a consiliului local. Consilierii liberali au venit cu un proiect de hotărâre prin care să modifice Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului local. Pentru a doua oară consilierii PSD au votat împotriva acestui proiect. Se pare că și primarul își iese din fire de fiecare dată când primește observații despre proasta administrare a comunei, iar din acest motiv e din ce în ce mai greu să fie menținută ordinea în cadrul ședințelor.