BRĂDEANU

13 septembrie 2023

 Elevii din 69 de localități din județul Buzău, vor beneficia de transport sigur, modern și sustenabil

Ministerul Educației a semnat ieri contractele de finanțare prin PNRR pentru achiziționarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor. PNL continuă astfel să își respecte angajamentele pentru modernizarea infrastructurii din domeniu, precum și să sprijine accesul egal al elevilor la educație, prioritate asumată explicit în noile legi ale Educației. ,,În calitate de ministru al Educației, îmi propun să nu pierdem niciun leu care poate fi atras prin PNRR, printr-o adaptare continuă la nevoia din teritoriu. Contactele semnate astăzi, prin care microbuze […]
1 februarie 2023

Dispensarele medicale de la Brădeanu, Săpoca și Movila Banului vor fi renovate cu bani europeni

Luni, 30 ianuarie 2023 au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a trei dispensare medicale din mediul rural al județului Buzău. La finalul derulării acestor investiții, comunele Brădeanu, Săpoca și Movila Banului vor putea fi atractive pentru medici și personalul medical, asigurând pacienților condiții foarte bune pentru desfășurarea actului medical, atât de important pentru locuitorii din mediul rural. Valoarea totală a acestor investiții pe care Guvernul României le-a asumat pentru județul Buzău se ridică la suma de 2.183.867,24 lei, […]
17 ianuarie 2023

Gabriel Avrămescu, președinte PNL Buzău: Anul 2023 este anul investiţiilor în judeţul Buzău!

Bugetul de stat pentru anul acesta prevede o finanţare de peste 4,5 milioane de lei pentru investiţii în judeţul Buzău, majoritatea amendamentelor fiind aprobate la propunerea mea şi a colegului meu, senatorul Vlad Mircea Pufu. Mă bucur că toată lumea a înţeles că e nevoie de astfel de proiecte şi în comunele din judeţ, nu doar în marile oraşe. Aşadar, anul acesta vom avea următoarele investiţii finanţate de la bugetul de stat: – vom moderniza baza sportivă din #Beceni, investiţie […]
9 decembrie 2022

Costel Nicolae, primarul din Brădeanu care a atras pentru comuna sa milioane de lei, fonduri europene

Încă de când a devenit primar al comunei Brădeanu, în anul 2016, Costel Nicolae a avut ambiția de a atrage în comuna sa cât mai multe fonduri europene. Primul gospodar al comunei Brădeanu crede cu tărie că aceasta este cheia succesului pentru ca oamenii să aibă parte de condiții mai bune de trai. A avut ambiție, a muncit, a întocmit proiecte și a reușit. Costel Nicolae a devenit primar PNL al comunei Brădeanu, în anul 2016, după ce timp de […]
15 noiembrie 2022

Liberalii buzoieni au vizitat Parlamentul European

O delegație din cadrul filialei PNL Buzău a fost în vizită, săptămâna trecută, la Parlamentul European de la Bruxelles, la invitația europarlamentarului liberal, Rareș Bogdan.   Buzoienii au avut ocazia de a cunoaște și aprofunda aspecte din activitatea instituției europene, de a înțelege care sunt mecanismele de funcționare, dar și care este relația dintre organismele europene și cele ale țărilor membre. Partidul Național Liberal este afiliat în Parlamentul European grupului Partidului Popularilor Europeni, cel mai mare grup politic european, care […]