BREAKING PNL

29 octombrie 2022

Femeile reprezintă mai mult de jumătate din populația României

Femeile reprezintă mai mult de jumătate din populația României, dar reprezentarea legislativă și executivă este disproporționată (17% din Parlament sunt femei și doar 9% din membrii Guvernului). Vocea femeilor trebuie să se audă în politică, mult mai mult decât astăzi. Acesta este obiectivul conferinței internaționale “Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, care va avea loc pe 1 noiembrie, la Senat. Conferința, organizată de președinta Senatului, Alina Gorghiu, își propune promovarea inițiativei legislative prin care […]
29 octombrie 2022

În 29 octombrie, organizația județeană a Seniorilor Liberali și-a ales noua structură de conducere, pentru următorii 4 ani.

Seniorii dornici de implicare, alături de președintele organizației județene PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, președintele organizației municipale, Vlad Pufu, prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea și ceilalți membri de bază ai organizației, s-au întrunit în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al OSNL, în cadrul căruia a fost aleasă în funcția de președinte, doamna Filofteia Mușetescu. Biroul Județean OSNL Buzău este format din:• prim-vicepreședinți – Ecaterina Buzăianu și Constantin Coman• vicepreședinți – Gheorghe Radu, Liviu Adrian Enescu, Ion Nicolescu, Leonida Nica, Olimpia Pavel, […]
28 octombrie 2022

Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă îmbunătățește atragerea investițiilor străine în România și promovarea exporturilor românești

Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă îmbunătățește atragerea investițiilor străine în România și promovarea exporturilor românești, prin înființarea unei noi instituții care se va ocupa de aceste activități importante pentru economie. Crearea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior este o inițiativă liberală, fiind o decizie îndelung așteptată de mediul de afaceri. Agenția va asigura comunicarea administrației centrale cu agenții economici, va facilita intrarea investițiilor străine (directe și de portofoliu) în România, va sprijini investițiile românești în străinătate […]
28 octombrie 2022

Peste 20.000 de liceeni vor beneficia în acest an școlar de bursa „Bani de liceu”.

Peste 20.000 de liceeni vor beneficia în acest an școlar de bursa „Bani de liceu”. Fiecare beneficiar primește lunar, pe toată durata cursurilor, suma de 250 lei. Prin acest program național de protecție socială, Ministerul Educației sprijină elevii de liceu pentru a-și continua și finaliza studiile. Lista finală a beneficiarilor poate fi consultată aici: https://www.edu.ro/bani-de-liceu
28 octombrie 2022

România a încasat prima tranșă din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde euro

România a încasat prima tranșă din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde euro, ca urmare a recentei autorizări de către Comisia Europeană a cererii de plată depuse de țara noastră. Momentul marchează îndeplinirea de către Guvern a unui număr de 21 de ținte și de jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență, aferente trimestrului IV al anului 2021. Următoarea cerere de plată, cu o valoare totală de 3,2 miliarde euro, vizează îndeplinirea a 51 de ținte și jaloane din […]
28 octombrie 2022

Guvernul Nicolae Ciucă finanțează obiective de investiții în județul Buzău la Mânzalești și Murgești.

Guvernul Nicolae Ciucă, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, demarat de Partidul Național Liberal, finanțează obiective de investiții în județul Buzău la Mânzalești și Murgești. Astfel, printre contractele semnate astăzi se regăsesc și proiectele pentru modernizarea drumurilor locale în comuna #Mânzălești în valoare de 9.499.259,13 lei și modernizarea drumurilor locale în comuna #Murgești în valoare de 8.000.000 lei. #guvernareliberala#investitiilocale
26 octombrie 2022

„Locul României este în Schengen!”

„Locul României este în Schengen!”, acesta a fost mesajul ferm transmis de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după întrevederea cu premierul și președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă. ”Rezoluția adoptată recent de PE recunoaște pe deplin așteptările legitime ale României privind aderarea la Spațiul Schengen, ceea ce ne dă încredere că acțiunile consistente asumate de România oferă o bază solidă pentru adoptarea rapidă a unei decizii politice favorabile”, a declarat premierul Nicolae Ionel Ciucă. În vizita de lucru de […]
25 octombrie 2022

Activitățile meșteșugărești și de artizanat au un viitor în România.

Ceea ce lipsește acestui sector de activitatea este promovarea, identificarea piețelor de desfacere și contactul cu publicul larg. Soluția ministrului liberal al Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, este organizarea Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri. Evenimentul va avea loc la Iași, între 3-6 noiembrie. Sunt invitați cei care doresc să își promoveze produsele, să facă demonstrații ale măiestriei lor profesionale și să ia un contact cu piața într-un mediu organizat special pentru acest scop. Mai multe detalii:
24 octombrie 2022

Aproape 2,4 milioane de români, beneficiari ai voucherelor din programul „Sprijin pentru România”, își primesc a treia tranșă din ajutorul guvernamental.”

Până miercuri, toate cardurile vor fi încărcate cu suma totală de 590,4 milioane lei. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va urgenta procesul de plată, pentru ca tranșa următoare să ajungă la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă. De asemenea, persoanele care au devenit eligibile după plata celei de-a doua tranșe își vor primi cardurile până la jumătatea lunii noiembrie. În plus, luna următoare, guvernul va distribui persoanelor vulnerabile din programul „Sprijin pentru România” și un pachet cu 12 produse alimentare […]