BREAKING PNL

19 septembrie 2022

Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depășit 80%. România a atins astfel ținta stabilită de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie

Continuăm proiectele deja începute pentru asigurarea independenței energetice a României, precum extracția de gaze naturale din Marea Neagră, care acoperă aproximativ 10% din necesarul de consum al țării. Așa cum am promis, vom avea suficiente cantităţi de gaz pentru iarna 2022–2023, astfel încât să protejăm consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale și industria critică”, premierul, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.
16 septembrie 2022

Colegiul Director Județean al PNL Buzău, prima întâlnire după vacanța de vară

Gabriel Avrămescu, președinte PNL Buzău: „Am participat astăzi, alături de colegii mei, la Colegiul Director Județean al PNL Buzău, prima întâlnire într-un cadru atât de generos după vacanța de vară. M-am bucurat să-mi revăd colegii sănătoși, mai motivați ca oricând, mai uniți ca niciodată. Alături de președinții organizațiilor locale, de primari, de consilieri, de colegul meu, senatorul Vlad Mircea Pufu, de prefectul județului Daniel Țiclea, am abordat o mulțime de subiecte fierbinți, atât pe linie de partid, cât și probleme […]
16 septembrie 2022

România va primi 2,6 miliarde de euro, suma aferentă primei cereri de plată din cadrul PNRR!

Comisia a avizat favorabil solicitarea noastră, ca urmare a faptului că am reușit să îndeplinim țintele și jaloanele asumate. Este rezultatul efortului coordonat al echipei guvernamentale și pentru acest lucru le mulțumesc colegilor. Trebuie să menținem ritmul accelerat al reformelor din toate domeniile și să ne pregătim pentru transmiterea celei de-a doua cereri de plată în luna octombrie. Voi monitoriza cu atenție îndeplinirea obiectivelor asumate prin acest mecanism, astfel încât România să beneficieze de cele aproximativ 30 de miliarde de […]
14 septembrie 2022

Salutăm avizul pozitiv al Comisiei de Monitorizare din cadrul APCE pentru raportul de țară al României

Documentul relevă progresele făcute de țara noastră în domenii cheie. Este apreciat proiectul de desființare a SIIJ, care este calificat drept un pas important. Raportul notează și progresele semnificative realizate de România în lupta anticorupție și în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și drepturilor minorităților. În ceea ce privește protecția minorităților naționale este menționat chiar că România poate fi considerat unul dintre exemplele europene de bune practici.În document este precizat și faptul că în noile Legi al Justiției au […]
13 septembrie 2022

Încă o dovadă a bunei colaborări dintre guvernul pe care îl conduc și mediul de afaceri

Investițiile străine directe au crescut cu 43,7% în primele 7 luni ale anului, ajungând la 5,5 mld euro (față de 3,83 mld de euro, cât au fost în perioada similară din 2021). Am luat măsuri concrete pentru a sprijini antreprenorii și a le oferi stabilitate și predictibilitate, astfel încât investițiile să continue să crească. Pachetul „Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde lei, a fost destinat în proporție de 60% mediului de afaceri. Investițiile înseamnă, pe lângă dezvoltare și […]
13 septembrie 2022

PNL se luptă în Parlamentul European pentru ca fondurile rămase din Mecanismul de Redresare și Reziliență să fie folosite pentru gestionarea urgentă a crizei energetice

200 de miliarde de euro sunt încă nealocate și acești bani pot fi utilizați pentru reducerea dependenței energetice de Rusia și pentru a finanța investițiile din domeniu, astfel încât piața energiei să se stabilizeze și cetățenii să fie protejați. Europarlamentarul #PNL Siegfried Mureșan a depus raportul pentru modificarea legislației europene a Mecanismului în acest sens.
12 septembrie 2022

Sprijin în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru marii consumatori de energie!

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor, prin care Guvernul Ciucă va acorda o compensație parțială întreprinderilor mari consumatoare de energie care se confruntă cu creșteri de prețuri. De această măsură vor beneficia întreprinderile din sectoarele expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Aceste sectoare se confruntă cu costuri semnificative ale energiei electrice și sunt expuse în mod deosebit concurenței internaționale.
12 septembrie 2022

 “Next Level Leadership” – tinerii liberali buzoieni s-au remarcat la nivel național

Școala Politică de Vară a Tineretului Național Liberal – “Next Level Leadership” a însemnat cel mai mare eveniment politic dedicat tinerilor din România și s-a desfășurat în perioada 9-11 septembrie. Programul a inclus o serie de workshop-uri pe teme de leadership, comunicare și relaționare politică, dar și întâlniri cu lideri naționali ai partidului și dezbateri pe teme aflate în prezent pe agenda publică. Alături de cei 1000 participanți la nivel național, reprezentanții TNL Buzău au aflat informații relevante, ce vor […]
11 septembrie 2022

Avram Iancu a fost un adevărat erou al națiunii noastre și un simbol al luptei pentru libertate, dreptate socială și unire națională

Astăzi, la Țebea, am comemorat 150 de ani de la moartea celui supranumit „Crăișorul Munților”. Alături de comemorarea omului Avram Iancu, marele nostru revoluționar, om al legii, intelectual pașoptist și patriot, astăzi sărbătorim și națiunea română unită. Visul lui Avram Iancu, lăsat moștenire urmașilor, a fost împlinit: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Pentru noi, memoria lui Avram Iancu va dăinui peste secole pentru că această luptă pentru întregirea și protejarea națiunii nu se încheie niciodată. […]