BUZĂU

18 octombrie 2023

58 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea, a semnat 58 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 580 milioane lei. Proiectele vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, echiparea stațiilor de epurare, înființarea unor rețele de alimentare și distribuție a gazelor naturale etc. “Prin fiecare proiect care prinde viață și la care am pus umărul și noi, oamenii beneficiază […]
18 octombrie 2023

Grijă și respect pentru mamele și familiile din România

Președintele României a promulgat proiectul PNL care prevede ca femeile însărcinate și persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani să aibă prioritate la casieriile sau ghișeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea. Legea a fost inițiată de deputații PNL, Florin Alexe, Mara Calista și Alin Ignat, la propunerea Mirelei Retegan, fondatoare Gașca Zurli. Totodată, proiectul prevede și amenajarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu […]
17 octombrie 2023

Astăzi este marcată Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei

Astăzi este marcată Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, iar Partidul Național Liberal rămâne angajat în sprijinirea persoanelor vulnerabile. În domeniul educației, ministra liberală Ligia Deca implementează o serie de măsuri pentru ca elevii din familii și medii defavorizate să aibă parte de acces egal la educație: ,,Pe cât este de important să susținem performanța și să alocăm resurse pentru ca fiecare elev să-și atingă potențialul, pe atât este de important să ne asigurăm și că niciun elev nu rămâne în […]
16 octombrie 2023

România are suficient gaz în depozitele naționale pentru acoperirea necesarului intern din iarna care vine

Ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că a fost depășită deja rezerva tehnică a capacităților de stocare. Astfel, gazele puse deoparte până acum și producția din timpul sezonului rece vor fi suficiente pentru a depăși iarna fără importuri. Chiar dacă vor fi temperaturi foarte scăzute, iar cererea ar crește exponențial, România are posibilitatea importurilor din Azerbaidjan, opțiune securizată deja. ”Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având inclusiv posibilitatea de a susține Republica Moldova, […]
13 octombrie 2023

Guvernul a aprobat un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției

Guvernul a aprobat un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției, condus de ministra liberală Alina Gorghiu, prin care se aduce un spor de pedeapsă pentru fugari. Cei condamnați definitiv care nu se predau în 7 zile vor primi o pedeapsă suplimentară de trei ani de închisoare. Doar anul acesta, au fost aduși în România 621 de fugari. În prezent, 1845 de persoane extrădate sau predate își execută în România pedeapsa cu închisoarea: ”Nimeni nu e mai presus de lege, […]
13 octombrie 2023

Va fi lansat programul pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice din România

Ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că ghidul de finanțare a fost trimis la Monitorul Oficial pentru publicare și, în maxim 60 de zile, se vor putea încărca proiectele. Programul are un buget de 450 de milioane de lei și beneficiar poate fi orice clădire publică: școli, grădinițe, spitale, cămine culturale, primării, dispensare etc. Lucrările vor fi finanțate integral și cuprind izolație termică, încălzire centralizată, sisteme de ventilație și climatizare, sisteme ce utilizează energie regenerabilă, […]
11 octombrie 2023

Ministra justiției, a anunțat astăzi că instanța din Cipru a decis predarea lui Benyamin Steinmetz autorităților din România.

Cooperarea judiciară în materie de mandat european de arestare are loc pe cale directă, între autoritățile judiciare române și cele străine. Ministerul Justiției, în calitate de autoritate centrală, are posibilitatea de a facilita cooperarea și a făcut-o cu promptitudine când instanțele au solicitat acest lucru: ”Fugarul a fost condamnat în decembrie 2020, în dosarul <<Ferma Băneasa>>. Are de efectuat o pedeapsă de cinci ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Consider că Ministerul Justiției, încă […]
11 octombrie 2023

Ministra Educației, Ligia Deca, a semnat la Timișoara trei contracte cu finanțare prin PNRR

Ministra Educației, Ligia Deca, a semnat la Timișoara trei contracte cu finanțare prin PNRR pentru îmbunătățirea calității învățământului în județul Timiș. Primul este contractul pentru dezvoltarea campusului de învățământ dual Vest Timișoara, care va aduce oportunități pentru tinerii care vor putea să își valorifice potențialul într-un mediu performant. Celelalte două contracte acoperă achiziția a 27 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din județul Timiș și finanțarea primului serviciu complementar pentru copiii sub 6 ani din județ: ”Prin serviciile de educație […]
9 octombrie 2023

Traficul și consumul de droguri vor fi principalele amenințări la adresa siguranței naționale a SUA în anul următor

Potrivit ultimului raport al Departamentul american pentru Securitate Internă, traficul și consumul de droguri vor fi principalele amenințări la adresa siguranței naționale a SUA în anul următor și trebuie să fie tratate ca atare. Și în România, acest flagel este în continuă creștere și trebuie să fie oprit. Controalele oamenilor legii, intervențiile de prindere în flagrant și capturile din ultima perioadă sunt o dovadă clară a luptei statului român cu drogurile: ”Chiar ieri, 30 de mii de pastile de alprazolam […]