MUN. BUZĂU

29 decembrie 2022

Un milion de români vor fi sprijiniți pentru continuarea studiilor sau pentru obținerea unui loc de muncă

Un milion de români vor fi sprijiniți pentru continuarea studiilor sau pentru obținerea unui loc de muncă, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, aprobat de Comisia Europeană. Peste 250.000 de adulți și alți 279.000 de tineri vor fi implicați în programe de formare pentru a accede pe piața muncii. De asemenea, zeci de mii de elevi vor avea parte de ajutor pentru continuarea studiilor, prin implementarea de măsuri concrete în unitățile de învățământ unde riscul de abandon școlar este ridicat.Prin […]
28 decembrie 2022

Guvernul a desemnat 35 de localități ca fiind stațiuni turistice de interes local

Guvernul a desemnat 35 de localități (din 16 județe) ca fiind stațiuni turistice de interes local. Cele mai multe se află în județele Cluj și Suceava (câte cinci) și Bihor (patru). Autoritățile locale din noile stațiuni au posibilitatea de a atrage investitori în domeniul turistic și de a aplica pentru programe specifice dezvoltării acestui domeniu. Având în vedere efectul multiplicator al turismului, alte ramuri ale economiei din aceste localități se vor dezvolta, ca urmare a atragerii de vizitatori. În total, […]
27 decembrie 2022

Aproape 1,2 milioane de români au primit o nouă tranșă de ajutoare alimentare

Este vorba despre a cincea tranșă de pachete care conțin 12 alimente de bază, însumând circa 24 kg. A șasea tranșă din cadrul acestui program social va ajunge la beneficiari în primăvara anului viitor. De asemenea, încă 200.000 de preșcolari și elevi au primit, înainte de Crăciun, ajutorul de 500 lei pentru achiziția de rechizite și îmbrăcăminte. Numărul total de minori care primesc acest sprijin în anul școlar 2022-2023 va fi de 405.000. Finanțarea tichetelor sociale pentru sprijin educațional este […]
23 decembrie 2022

,,Dreptate și salarii nete mai mari pentru IT-iștii din sectorul public.”

De mulți ani, exista o situație incorectă: IT-iștii de la stat nu puteau beneficia de aceleași facilitați fiscale ca cei din sectorul privat, deși au competențe similare și, în general, salarii mult mai mici. Este o situația care ține de echitate, dar înseamnă și o șansă în plus să atragem și să păstrăm resursa umană de calitate în sectorul public. Acest lucru va fi schimbat. Personalul din instituțiile publice care desfășoară astfel de activități va beneficia de scutire de la […]
23 decembrie 2022

„Am prezentat oportunitățile investiționale ale României, în cadrul unei Mese rotunde de afaceri România-Republica Coreea. ”

„Am prezentat oportunitățile investiționale ale României, una dintre cele mai dinamice și mai competitive economii ale Uniunii Europene, în cadrul unei Mese rotunde de afaceri România-Republica Coreea. În contextul securității energetice, trebuie să discutăm despre energia nucleară – energie sigură, curată și accesibilă pentru consumatori. Susținem #dezvoltarea lanțului de aprovizionare al reactoarelor modulare de mici dimensiuni, precum și #inovarea în domeniul tehnologiilor din sectorul nuclear civil. Statele noastre pot coopera eficient în domeniile energiei verzi și tehnologiilor digitale, precum și […]
22 decembrie 2022

„Cooperarea portului Constanța cu alte porturi din lume, cum este și portul Busan, din Republica Coreea, este de importanță strategică, atât pentru România, cât și pentru întreaga noastră regiune.”

” Portul #Busan este al doilea la nivel mondial din perspectiva cantității de mărfuri transportate, de aceea este foarte important, atât în cadrul relațiilor bilaterale, cât și pentru securitatea globală. Schimbul de experiență în acest domeniu e esențial și pentru România. De asemenea, ultimul an a reconfirmat, dacă mai era nevoie, importanța strategică a portului #Constanța și prin faptul că a înregistrat cel mai mare trafic din istorie, estimat la 70 de milioane de tone de mărfuri care au intrat […]
21 decembrie 2022

„Investițiile străine directe au ajuns la un nivel record pentru primele zece luni ale acestui an”

”Potrivit estimării #BNR, 2022 va fi anul cu cele mai importante #investiții străine. Acest indicator ne arată că marii investitori văd, foarte clar, perspectivele de creștere pe termen lung ale economiei românești și includ #România în calculele care implică plasarea de capital. O spun cu toată convingerea: România este o țară cu o economie #stabilă și #performantă, iar acest lucru este confirmat de încrederea pe care o au investitorii în capacitatea de dezvoltare a țării. Intrarea masivă în țară a […]
21 decembrie 2022

9,6 miliarde de euro vor fi investiți în infrastructura românească de transport în următorii ani, dintre care 4,65 miliarde vor fi fonduri europene nerambursabile

Decizia alocării fondurilor a fost luată la Bruxelles, unde Comisia Europeană a aprobat Programul Transport, propus de Guvern în cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027. Banii vor fi utilizați pentru finanțarea construirii de autostrăzi, drumuri expres, îmbunătățirea mai multor linii de cale ferată, numeroase lucrări navale (atât fluviale, cât și în portul Constanța). Printre drumurile de mare viteză se numără autostrăzile Pitești-Sibiu (A1), Ploiești-Brașov (A3), Târgu Neamț-Iași (A8), autostrada de centură a capitalei (A0) și drumul expres Pitești-Craiova (DX12). În plus […]
20 decembrie 2022

O nouă tranșă în valoare de 250 de lei a fost încărcată pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat plățile necesare pentru aproximativ 2,4 milioane de beneficiari. Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă a reușit, astfel, să urgenteze încărcarea celei de-a patra tranșe, astfel încât românii vor primi acest ajutor până miercuri, înainte de sărbători. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei. În acest an, cetățenii vulnerabili au primit 4 tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată […]