Zilele trecute, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost semnat un nou contract de finanțare, în cadrul programului “Anghel Saligny”, a unui obiectiv de investiții important pentru locuitorii comunei Movila Banului, din județul Buzău. Proiectul îi are ca beneficiari pe locuitorii din satele Cioranca și Limpeziș, sate ce aparțin comunei Movila Banului. Astfel, proiectului “Extindere și modernizare sistem de alimentare cu apă, extindere sistem de canalizare în comuna Movila Banului, satele Cioranca și Limpeziș, comuna Movila Banului, județul Buzău” i-a fost alocată suma totală de 24,532,358.69 lei.
Lucrările vor începe în această vară, după finalizarea licitațiilor.
”Satele și micile orașe, comunitățile care sunt în dificultate și cărora le este imposibil să-și finanțeze singure obiectivele importante de infrastructură sunt în fiecare zi pe agenda și în preocupările mele, astfel încât nicio comunitate din România să nu fie neglijată”, a subliniat ministrul Veștea.
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este un program inițiat de către guvernarea liberală prin Ordonanta de Urgență nr. 95/2021 a Guvernului României, fiind cunoscut în mediul public drept PNDL3. Programul se întinde pe perioada 2021-2027 și este destinat unităților administrativ-teritoriale de pe teritoriul național, în fapt primăriilor sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. Acest program de invesțiții face posibilă dezvoltarea comunităților locale prin depunerea de proiecte de către reprezentanții primăriilor.