„În cadrul ședinței de guvern de astăzi, am discutat o serie de proiecte relevante pentru dezvoltarea economică a României și îmbunătățirea calității serviciilor publice.
Legile educației au intrat astăzi în dezbaterea guvernului. Printre elementele fundamentale ale legii mediului preuniversitar se numără creșterea calității în educație, dar și reducerea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar. În învățământul superior, se va pune accent pe adaptarea la cerințele pieței muncii, includerea studenților în decizii și consolidarea eticii academice. Ne propunem aprobarea celor două proiecte până la 23 martie, pentru ca mai apoi să fie trimise Parlamentului spre adoptare.
În domeniul Sănătății, se vor deschide 79 de apeluri pentru proiecte de investiții în infrastructura sanitară, cu o valoare totală de aproape 5,5 miliarde euro, aici fiind incluse și spitalele regionale din Cluj-Napoca, Iași și Craiova.
Creșterea ponderii energiei regenerabile este un obiectiv important pe drumul spre obținerea independenței energetice a României. De aceea, am aprobat alocarea a două miliarde de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice. În acest mod, numărul prosumatorilor se va dubla rapid de la 40.000, cât sunt în prezent, până la 80.000, apropiindu-se de ținta de 100.000, stabilită pentru finele acestui an.”, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal @NicolaeIonelCiucă.