Ministerul Culturii, condus de ministra liberală Raluca Turcan, împreună cu Oficiul de Film și Investiții Culturale au preluat de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului toată documentația schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea producției de film. De acum, soluționarea cererilor de plată pentru proiectele depuse în perioada 2018-2020 este în sarcina Ministerul Culturii, care se va ocupa și de efectuarea plăților aferente schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice. În acest mod, blocajul administrativ al finanțării va fi eliminat, iar programul de sprijin al cinematografiei românești este repornit.
”Început în 2018 în lipsa unui cadru legislativ complet, acest program de finanțare s-a derulat timp de trei sesiuni, atrăgând un număr mare de producții naționale și internaționale, pentru ca, din anul 2021, să se afle într-un total blocaj administrativ. Astăzi este, probabil, cel mai semnificativ moment din planul Ministerului Culturii de reluare a programului de sprijin pentru industria cinematografică”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii.