Parlamentul European a votat rezoluția inițiată de europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, prin care se cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.
,,Rezoluția a fost votată cu largă majoritate: 448 de voturi pentru, 45 împotrivă și 43 de abțineri.
Cetățenii Republicii Moldova își doresc să trăiască, la fel ca noi, în libertate și în democrație. Iar noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene și cetățenii săi vor avea exact aceleași drepturi și oportunități ca toți cetățenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Și, de aceea, prin această rezoluție, noi, Parlamentul European, cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.”, Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL.