Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat situația de securitate din Ucraina, cu accent pe sprijinul politic și asistența umanitară, economică și financiară din partea Uniunii Europene, impactul conflictului asupra securității alimentare globale, aspecte referitoare la securitate și apărare și situația în domeniul energiei.
Cu prilejul reuniunii, a fost agreat și cel de-al șaselea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei, vizând importul de țiței și produse petroliere din Rusia, cu excepția temporară a importurilor livrate prin conducte, asupra cărora Consiliul European va reveni cât mai curând posibil. Textul final a inclus și o clauză de solidaritate între statele membre, care corespunde inclusiv solicitărilor formulate de România în cadrul discuțiilor.
Președintele României a exprimat preocuparea față de evoluțiile din teren, atât în ceea ce privește securitatea, cât și situația umanitară din estul și sudul Ucrainei, arătând că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creștere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistență, dar și pe oferirea unui răspuns adecvat la implicațiile complexe ale conflictului militar, inclusiv cu privire la repercusiunile asupra securității energetice și alimentare;
A arătat că procesul de reconstrucție a Ucrainei va presupune eforturi susținute pe termen mediu și lung, în care Uniunea Europeană va trebui să continue să aibă un rol important, în coordonare cu partenerii internaționali;
A prezentat măsurile adoptate de țara noastră pentru sprijinirea Ucrainei, subliniind ajutorul umanitar și facilitarea exporturilor de cereale prin portul Constanța și porturile de la Dunăre;
A evidențiat, de asemenea, importanța de a răspunde pozitiv cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, printr-un mesaj politic puternic de susținere;
S-a referit la impactul direct al războiului asupra securității alimentare și a lanțurilor de aprovizionare, și a subliniat necesitatea identificării unor soluții urgente, având în vedere efectele resimțite la nivel global;
În ceea ce privește Planul RePowerEU, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța punerii rapide în practică a propunerilor Comisiei Europene, cu sprijin financiar adecvat în funcție de nevoile fiecărui stat membru și a arătat că măsurile la nivelul Uniunii trebuie să conducă în același timp la independența energetică și la accesibilitatea prețurilor pentru consumatori.
Comunicatul integral cu privire la participarea Președintelui Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a Consiliului European este disponibil pe site-ul Administrației Prezidențiale: .