1 Decembrie este ziua în care toți românii trebuie să simtă că că este Ziua Națională a României, fie că trăiesc în mediul urban, fie că trăiesc în mediul rural.
Primarii liberali din județul Buzău au acordat importanța cuvenită acestei zile îngrijindu-se de monumentele eroilor, organizând importante festivități locale și serbări, fiind în mijlocul oamenilor.
Primarul comunei Chiojdu, Gheorghe Neamțu a organizat la monumentul eroilor din centrul comunei o ceremonie religioasă, urmată de depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor de către primarul comunei, profesori și elevi. Elevii școlii au prezentat un program artistic special în interiorul celebrei Case cu blazoane din Chiojdu, monument istoric.
În comuna Beceni, primarul Burlacu Adrian a celebrat Ziua Națională printr-un eveniment comemorativ organizat la monumentul eroilor din localitate, urmat de un program artistic al elevilor școlii susținut la Căminul cultural din localitate, la care au luat parte foarte mulți locuitori ai comunei.
Liberalul Constantin Rusen, sufletul comunei Scutelnici, a organizat pentru prima oară un eveniment cu prilejul Zilei Naționale în Bărăganul Buzăului, într-o zonă uitată în timp de cei ce au condus administrația locală. S-au făcut rugăciuni la monumentul eroilor și s-au depus flori, apoi elevii școlii au prezentat un program artistic. La finalul sărbătorii, cei prezenți au fost invitați să servească tradiționala fasole cu ciolan și vin fiert.
Ziua Națională a fost prilej de sărbătoare și la Vadu Pașii, cea mai mare comună buzoiană. Primarul Gheorghe Firon a cinstit memoria eroilor neamului prin depunerea de coroane de flori la toate monumentele din comună și a transmis locuitorilor urările cuvenite în aceastp zi.
Primarii liberali din județul Buzău sunt oameni gospodari, exemple de români adevărați, determinați să facă bine în România lor.
Iubim România!