Investițiile statului prin acest program vor avea un total de 65,5 miliarde de lei. Astfel de injecții directe de capital, alături de fondurile și proiectele din PNRR, sunt esențiale în această perioadă dificilă.Contractele semnate astăzi vizează modernizarea unor drumuri de interes local, construirea de rețele de canalizare și alimentare cu apă curentă etc.
Primele autorități publice locale care au semnat sunt din județele Alba, Argeș, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Harghita și Sălaj. Îndemn toate primăriile și consiliile județene să întocmească documentația necesară pentru accesarea acestor fonduri, pentru a fi puse în practică proiectele necesare dezvoltării comunităților pe care le reprezintă”, premierul, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.