Actul normativ instituie o procedură simplificată pentru începerea lucrărilor de reabilitare a școlilor care au fost încadrate în gradul I de risc seismic. Programul se va derula până în 2025, sub forma unei colaborări între Ministerul Educației și cel al Dezvoltării. Împreună cu lucrările de consolidare seismică, se vor mai efectua reabilitări, modernizări și se va îmbunătăți performanța energetică a clădirilor.
Potrivit actului normativ emis astăzi de guvern, vor fi eficientizate toate etapele pentru demararea acestor proiecte de consolidare, iar termenele de emitere a avizelor necesare au fost scurtate. Astfel, lucrările se vor încheia mai devreme, iar elevii vor beneficia mai rapid de spații de învățământ sigure și stabile.
Acest proiect are un caracter de urgență pentru a putea preveni, într-un timp cât mai scurt, efecte precum cele ale cutremurului care a lovit recent județul Gorj. Premierul liberal Nicolae Ciucă a început deja procedurile pentru reparația clădirilor din acest județ afectate de seismul din luna februarie. În ședința de guvern de săptămâna trecută, a fost aprobată o hotărâre prin care se finanțează cu peste 51 milioane lei lucrările de reabilitare a 16 obiective din Gorj, toate din domeniul infrastructurii școlare.
Facem toate demersurile, împreună cu partenerii noștri, astfel încât școala să devină un mediu sigur!