Premierul Nicolae Ionel Ciucă, Președintele Partidului Național Liberal: Preluarea de către Romgaz a participației companiei Exxon în perimetrul Neptun Deep arată angajamentul Guvernului de a valorifica gazele naturale din Marea Neagră, în beneficiul românilor și economiei românești.
Prin tranzacția de peste 1 miliard de dolari semnată azi, la Palatul Victoria, statul român, prin Romgaz, devine partener egal cu OMV Petrom în proiectul Neptun Deep. Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase până la sfârșitul acestui an, prin proiectul Black Sea Oil & Gas, urmând ca prin Neptun Deep să poată fi valorificate în perspectiva anului 2026.
Ferm asumat la nivel guvernamental, obiectivul nostru este legat de asigurarea independenței și securității energetice, mai ales în contextul regional complicat pe care îl traversăm. Noua lege off-shore dezbătută în Parlament în ritm accelerat vine să deblocheze proiecte vitale în domeniu. Viziunea Guvernului, bazată pe investiții, o abordare pro-business și stabilitate, va repoziționa România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetățenilor și economiei și chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune.